Cetatea Medievală – Tîrgu Mureș

Prin tradiție, Cetatea medievală a devenit spațiul de desfasurare a unor manifestări culturale de referință, cu peste 80.000 de participanți anual.

Distribuie prietenilor

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedin

Cetatea Medievală cu o suprafață de cca 4,3 ha, este alcatuită dintr-o incintă fortificată cu 7 bastioane unite prin ziduri ce formează o mare curte interioară, în cadrul căreia se găsește Biserica Reformată și Clădirea Manutanței.

Prima fortăreață, construită pe actualul amplasament în anul 1492, din dispoziția voievodului Transilvaniei, Bathori Istvan, este desăvârșită între anii 1602 – 1652, sub conducerea judelui Borsos Tamas. Ridicată în plan pentagonal, înconjurată de un zid de apărare, cetatea are șapte bastioane, cinci dintre ele purtând numele breslelor, care potrivit tradiției, le-au intreținut arhitectura, întregul ansamblu poartă amprenta Renașterii târzii. înaltate pe 3 – 4 nivele, tencuite la exterior și simplu ornate în interior, bastioanele au infrastructura realizată, de regulă, din piatră de râu, pereții din cărămidă, având grosimi cuprinse intre 80 – 190 cm. Etajele bastioanelor se sprijină pe bârne groase de lemn, accesul sau legătura între ele făcându-se fie prin exterior, direct sau din drumul de strajă, fie prin scări interioare de lemn.

Ca vatră a orașului, Cetatea medievală cu complexul de monumente istorice aferente a determinat ridicarea construcțiilor publice și private ce aveau să definească mai târziu structura urbană a viitorului oraș. Cetatea Tg Mures

Cetatea medievală un spațiu pentru cultură

Prin tradiție, Cetatea medievală a devenit spațiul de desfasurare a unor manifestări culturale de referință. Aici se desfășoară sărbatoarea „Zilelor Tîrgumureșene”, manifestare ce reunește anual peste 80.000 de participanți. De-a lungul anului, tot incinta Cetății găzduiește și „Festivalul Berii”, „Sărbătoarea Vinului și a Mustului”, „Orășelul Copiilor”, precum și alte evenimente de interes major pentru locuitorii orașului.

Primăria municipiului Tîrgu-Mureș a inițiat recent un proiect de conservare și valorificare a acestui ansamblu monumental. Studiul de fezabilitate realizat propune conservarea și reabilitarea din punct de vedere arhitectural a clădirilor existente. Reamenajate, acestea vor avea destinații sociale, culturale, turistice, de comerț și alimentație publică. Renovarea Clădirii Manutanței și refacerea amenajărilor exterioare ale terenului din jurul Cetății Medievale Tîrgu-Mureș, se vor realiza prin fonduri Phare din cadrul Programului pentru Politici Regionale și de Coeziune Socială: „Restructurarea Industrială și Dezvoltarea Resurselor Umane” -Componența Turism, coordonat de Agenția de Dezvoltare Regionalaă 7 Centru.

Sursa © www.tirgumures.ro

Sursă foto: Wikimedia Commons

Citește și articolele:

Tîrgu Mureș

Vezi harta turistică a orașului Tîrgu Mureș

Muzeul de Ştiinţele Naturii – Tîrgu Mureș

Muzeul de Etnografie şi Artă Populară

Catedrala ortodoxă

Urmărește-ne pe:

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinyoutube

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *